Potrivit Yahoo!, circa 100000 de persoane au participat la înmormântarea lui Muhammad Ali, iar omagierea lui, care a durat mai multe ore, a fost transmisă în direct de binecunoscutul site. Am folosit omagiere, nu comemorare fiindcă atmosfera a fost un vie, cu aplauze, cu binecunoscuta scandare „A-li!, A-li!”, cu fluierături apreciative, nu una de înmormântare.

Sala de sport din Louisville în care s-a ținut omagierea a fost înțesată de personalități politice (între cei care au vorbit fiind și Bill Clinton; în numele președintelui Barack Obama – care n-a fost fiindcă una dintre fiice absolvea liceul – a vorbit consiliera lui, Valerie Jarrett, care a avut prilejul să-l cunoască pe Ali prin intermediul unui unchi de-al ei), vedete din sport (printre care și fostul lui mare adversar George Foreman) și din lumea spectacolului.

Discursul care a stârnit cele mai multe hohote de râs și aplauze în picioare sigur a fost cel al lui Billy Crystal, „my little brother”, cum a dezvăluit că l-a numit Ali la prima lor întâlnire, în timp ce-l îmbățișa, când Crystal era un obscur aspirant la celebritate, în vârstă de 17 ani, ales – în disperare de cauză – să facă un spectacol de umor la o cină unde figura principală era Ali. Acum, că unul dintre frați era negru, iar celălalt alb, mai treacă-meargă (era prin 1974), însă unul era musulman, iar celălalt… evreu! De altfel, și pe scenă au fost reprezentanți ai mai multor religii.

Crystal a mai dezvăluit un lucru mai puțin știu: că Ali a fost cu el – în anii ‘70 – la Ierusalim, unde nu doar că i-a cunoscut familia lui evreiască, ci a și donat bani pentru una dintre universități.

La rândul ei, Lonnie Ali, văduva marelui campion („Billy Crystal: 35 years after he stopped fighting, Muhammad Ali is still the champion of the world.” – Yahoo!), a evocat lupta dusă de el pentru drepturi, pace, înțelegere și a subliniat faptul că a preferat să facă închisoare decât să renunțe la convingerile lui, referindu-se la perioada când a fost închis și i s-a interzis să boxeze fiindcă a refuzat să lupte în Vietnam. Nu a putut lupta în ring, dar a luptat pentru toleranță și drepturi și libertăți ținând cuvântări în universități.

După cum am remarcat în aceste zile, Ali a fost omagiat prin momente de tăcere la mai multe competiții sportive de nivel mondial și ca unul care am prins o bună parte din perioada când Clay – Ali boxa, îi dau dreptate lui Crystal când spune: „It’s hard to describe how much he meant to me, You had to live in his time… Every one of his fights had the aura of a SuperBowl!”

Cum nici Dumnezeu nu poate mulțumi pe toată lumea, și-n cazul lui Ali sunt tot felul de păreri, iar printre mesajele bigote și tembele ale unor creștini albi, care urmau articolului despre înmormântare și omagiere scris de Jenna Fryer și Bruce Schreiner (Associated Press) și publicat de Yahoo!, am dat și peste rândurile scrise de „just the truth”:

„I was 12 years old when I Muhammad Ali…. Forty two years later I remember that day like it was yesterday.
I walked into the Fountainbleau Hotel with my friends. They went off and I was hanging around the lobby when I saw this big man. As I got closer I noticed it was Muhammad Ali. I was hesitant to say anything because I was star struck. He called me over and said "son, what’s your name " I gave him my name and he said "it’s nice to meet you". We talked for a couple of minutes and then his driver came to pick him up. I then asked if I could have his autograph and he said SURE !!……So I ran around the hotel looking for a pen and paper for him to sign and after 15 minutes of running around I was sure he was gone.. He was not.. He waited for me !!!! and then asked me what I wanted him say .. .. He wrote " Dear …., it was nice meeting you…….etc. … He made me feel like I was his own kid.. It was an incredible experience. One that I’ll never forget… This was 43 years ago…
What an incredible man … Thank you for them memory Mr.Ali”

Asta îmi amintește ce-am pățit eu cu un alt mare sportiv, Ilie Năstase, la meciul de Cupa Davis dintre România și Chile, la Timișoara, în 1983. Năstase era înconjurat de lumea care aștepta autografe (Alexe Bardan, căpitanul nejucător al echipei României, i-a și spus: „Vezi, Ilie, dacă te făceai contabil, nu semnai atât!”, când a fost chemat la telefon sau ceva interviu. Noi eram îngrijorați că nu se mai întoarce ca să ne dea autografe, mai ales că se și grăbeau fiindcă în sala Olimpia urma Cenaclul Flacăra, dar Cristian Țopescu ne-a spus: „Nu plecați, stați liniștiți, că se întoarce!” Și așa a fost…

Florin Silea

surse foto: 1, 2, 3 – capturi de ecran

4. AP/Yahoo!