„Trebuie oprit microfonul tuturor care vin şi dezinformează şi spun oamenilor să nu se vaccineze, pur şi simplu.” (Raed Arafat)
„Libertatea este un lucru fragil și nu e la mai mult de o generație de dispariție. Nu este a noastră prin moștenire; trebuie ca fiecare generație să lupte continuu ca s-o apere pentru că doar o dată are parte de ea”. (Ronald Reagan)
Societatea Academică din România organizează în 18 octombrie o reuniune online pentru a ne lămuri ce e cu vaccinurile și dacă trebuie să ne vaccinăm. Ups! Nu dacă trebuie, ci „de ce trebuie să ne vaccinăm?”!
Până când veți afla răspunsurile… specialiștilor, ofer eu niște răspunsuri la întrebările menționate.
Provoacă vaccinul infertilitate?
Răspunsul corect este: nimeni nu știe deoarece vaccinurile au fost introduse de prea puțin timp și nu există nici un studiu privind fertilitatea. Ce știu sigur este că o negresă se plângea într-o rețea socială – care permite libertatea cuvântului și dreptul la opinie – că soțul ei avea probleme de erecție după ce a fost vaccinat și avea programat un consult de specialitate.
De ce trebuie să ne vaccinăm?
Aici sunt multe motive. Trebuie să ne vaccinăm cu AstraZeneca dacă avem sub 69 de ani și vrem să avem „șansa” de-a muri de cheaguri de sânge. În România se poate, în Australia e mai greu fiindcă celor peste 69 de ani li se recomandă să discute înainte cu un medic, iar celor sub 69 de ani li se face AstraZeneca numai pe semnătură.
Marele chitarist Eric Clapton a constatat pe piele proprie „binefacerile” secundare ale acestui vaccin, deși are peste 69 de ani. După prima doză a fost cum a fost, dar după a doua, vreo două săptămâni a crezut că n-o să mai poată cânta veac! După vaccinare a rămas cu regretul că s-a vaccinat și a promis că nu va cânta nicăieri unde se cere dovada vaccinării.
Cei tineri și adolescenții, însă, nu trebuie să fie disperați, pot apela la Moderna. Nu vor avea cheaguri de sânge, dar se pot alege cu miocardită sau pericardită. Spre deosebire de tinerii din mai multe țări nordice, care nu-l mai pot folosi pentru că țările lor fie au suspendat administrarea vaccinului, fie au interzis de-a dreptul acest vaccin pentru respectivele categorii, la noi încă se poate face. De vineri și în Franța s-a recomandat să nu se mai folosească acest ser pentru a doua vaccinare. Deși se știa de mai mult timp de aceste riscuri, nu s-a luat această măsură „pentru a nu perturba actuala campanie”. Mi se pare un argument „științific” irefutabil.
Deși J&J are probleme cu pudra pentru copii și loțiunile solare, sunt convins că a făcut un vaccin de să-l mănânci pe pâine! Ups! M-a luat tastatura pe dinainte! „Semnalări după utilizarea vaccinului J&J/Janssen au indicat risc crescut de rar efect secundar numit tromboză”. Adică, tot cheaguri de sânge, dar îndeosebi în cazul femeilor sub 50 de ani. Ca urmare, acestui grup i se recomandă să se orienteze spre alte vaccinuri. Cine recomandă? Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA. Eu am o nelămurire: îi afectează și pe bărbații transformați în femei?
Tot de la această instituție am aflat despre efectele secundare ale serului de la Pfizer, constatate în urma studiilor: oboseală, umflături în zona vaccinării sau la gât, apendicită (!), temperatură ridicată (doar o persoană a ajuns la urgențe cu peste 40 ºC), dureri, vomă. La prima doză au participat 2291 de persoane, iar la a doua au fost numai 2098… Am întrebat prietenii, dar n-au știut de ce aproape 200 dintre participanții la studiu au renunțat la a doua doză.
Ce știu sigur, că unei cunoștințe i-a apărut o pată neagră după ce s-a vaccinat, dar nu la locul înțepăturii, ci pe antebraț! Când ne-am întâlnit trecuse vreo lună de la vaccinare.
Dacă ne gândim la cazurile Oanei Pellea, Elenei Merișoreanu și Mariei Coman, care au luat COVID vaccinate fiind, chiar că mă întreb: de ce trebuie să ne vaccinăm?!
Unii susțin că dacă ești vaccinat și nu te omoară virusul (este suficient să ne uităm în statisticile oficiale ca să vedem că, din păcate, mor și dintre vaccinați), faci o formă mai ușoară. Se pare că este adevărat. Știu un caz, pe care l-am mai menționat, din SUA, cel al soților West, soția fiind vaccinată, iar soțul nu este. Între timp am aflat și deznodământul.
Pe scurt, ambii au fost depistați infectați vinerea, iar sâmbăta au fost internați. Duminica a fost externată soția, iar el a rămas înternat până lunea fiindcă făcuse pneumonie din cauza virusului. Marțea, soțul (60 de ani) a făcut o plimbare de vreo 2 mile, miercurea a fost declarat vindecat, iar joi a făcut o ședință de tragere cu pistolul (până în 2004 a fost militar, iar din 2019 este în garda Texasului).
Deci, da, dacă ești vaccinat ieși din spital după o zi, nu după două.
Dacă ne vaccinăm îi infectăm pe ceilalți?
Da! Dar, nu mă credeți pe mine, întrebați-i pe Paul Stanley și Gene Simmons, componenții formației Kiss.
După cum a povestit Simmons, primul s-a îmbolnăvit Stanley, după care s-a îmbolnăvit el, deși, nu doar că toată formația era vaccinată, ci și cei din echipa tehnică, aveau mediu izolat și o persoană desemnată să supravegheze respectarea regulilor de protecție anticoronavirus. Atunci, cine sau ce l-a infectat pe Stanley?
Sunt tânăr, de ce ar trebui să mă vaccinez?
Deloc! Glumesc! Dacă sunteți tânăr ar trebui să vă vaccinați ca să puteți merge: la bar cu băieții, la păcănele, iar cu iubita la restaurant și evenimente culturale (un american care dă sfaturi de economisire recomanda ca acum bărbații să se orienteze spre femei nevaccinate pentru că nu pot merge la restaurant, în baruri, la spectacole etc.). Dacă sunteți tânără, ca să puteți merge: la cofetărie cu fetele, iar cu iubitul la evenimente culturale și la restaurant.
Este COVID o simplă răceală?
Nu trebuie să fii docent în medicină ca să știi că nu e! De pildă, un fost vecin s-a dus la spital cu criză diabetică, iar de-acolo a luat COVID, după care n-a mai mers acasă, ci a fost dus la cimitir.
Firește că se moare și de gripă. De la începutul anului și până la momentul redactării au murit de gripă 392263 (de când am început să scriu fraza a mai murit cineva), dar nu e același lucru; gripa trece fie tratată cu indiferență, fie cu ceai de soc cu lămâie și îndulcit cu miere (știți cum se zice: dacă te tratezi trece într-o săptămână, iar dacă nu, trece în 7 zile. În cazul meu e adevărat.), dar nu am auzit de nimeni să se fi vindecat de COVID folosind așa ceva.
Una și cu una fac două! Noi, când am fost mici, am fost învățați în comunism că trebuie să ne vaccinăm ca să nu facem boala pentru care era vaccinul. Mințeau comuniștii de-nghețau apele, dar în acest caz n-au mințit! Au fost copii care s-au simțit rău imediat după vaccinare sau i-a durut locul vaccinării, dar nimic de durată sau să nu poată ieși la joacă, însă ce-i mai important, n-am auzit de cineva care să fi făcut boala pentru care a fost vaccinat sau să moară din cauza vaccinului.
Cine are vaccin nemțesc?
Cei mai în vârstă, care au prins începutul pandemiei, probabil că-și amintesc că la un moment dat se vorbea despre un vaccin nemțesc care părea iminent. După care au venit cei din Germania care ar fi trebuit să-l aprobe și au spus că nici o urgență nu e o scuză ca să se sară peste etape și că vaccinul nu va fi aprobat decât după ce va parcurge tot procesul de validare. Oare de ce nu a apărut încă un vaccin german, ci doar așa-numite vaccinuri experimentale, care nu-ți oferă nici o garanție că nu te îmbolnăveși sau, mai grav, nu mori din cauza lor? Oare or fi cercetătorii germani mai proști sau n-au reușit încă să facă un vaccin care să respecte rigorile științifice, adică să fie eficace și sigur, astfel încât să poată fi aprobat?
În ceea ce-l privește pe d-l Arafat, nu știu dacă știe, dar în țara aceasta au murit unii scandând: „Vom muri și vom fi liberi!” pentru ca noi să avem dreptul la opinie.
Florin Silea