De la adresa e-mail a primarului din Alba Iulia, Mircea Hava, am primit următorul mesaj, subiectul mesajului fiind „de râs”, iar mesajul era: „Dintre multele chestiuni cu care ne asaltează diverşi”. (n. silpres.info – diacriticele ne aparţin)

„Am o propunere. Cred că ar trebui armonizat ceea ce se spune la cununia religioasă şi la cununia civilă. Mă refer la spusele din scriptură, ca femeia să asculte de bărbat. Aşa ar trebui să se spună şi la cununia civilă. Asta pentru a nu se crea confuzie, conflicte familiale şi divorţuri. Faptul că la cununia civilă se spune că bărbatul şi femeia au drepturi egale crează (sic! creează) confuzie, competiţie între soţi. Egalitatea este o idee abstractă, practic inexistentă. Dumnezeu a dat bărbatului întâietate şi nu ar trebui ca primăria, legile civile să îl contrazică. Aceasta este în interesul familiei, deci al ambilor soţi. De multe ori, femeia nu ascultă de bărbat, numai pentru că i s-a băgat în cap că are drepturi egale, iar consecinţele se văd: neînţelegeri, confuzie, certuri şi conflicte, divorţuri şi suferinţă pentru copii.” (n. silpres.info – diacriticele ne aparţin; e-mailul era semnat, iar pe lângă primarul din Mircea Hava era adresat şi Primăriilor: Arad, Botoşani şi Brăila)

Sigur că ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns când vezi că cineva care a trecut prin şcoală (cu excepţia lui „crează” şi a vreo două virgule puse aiurea-n tramvai textul este scris corect gramatical) are asemenea „concepţii retrograde despre muncă şi viaţă” (cum eram învăţaţi noi la materialism dialectic). După cum se vede, nu doar musulmanii au fundamentalişti, ci şi creştinii, cum ar veni, tot un drac! Eu îl sfătuiesc pe petent să nu se mai încurce prin bătătură, ci să se adreseze direct Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru a schimba următorul articol din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului:

„Articolul 16.

  1. Cu începere de la împlinirea vârstei legale, bărbatul şi femeia, fără nici o restricţie în ce priveşte rasa, naţionalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea căsătoriei, în decursul căsătoriei şi la desfacerea ei.” (textul integral îl găsiţi în siteul Centrului de informare ONU pentru România, la adresa www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/declaratia_drepturilor_omului/)

Şi dacă tot e să ne râdem, vreau şi eu să văd ţâdula datată, ştampilată şi semnată de Dumnezeu (sau, mă rog, un e-mail, SMS, ce-i e mai la-ndemână, ori măcar un număr de telefon direct, nu de la vreo centrală a Raiului, la care să pot verifica afirmaţia petentului) prin care bărbatul e mai egal decât femeia, ca să-l parafrazez pe George Orwell. Ha!

Florin Silea