Vineri, 4 noiembrie debutează turneul „Celelalte Cuvinte – 30”. Primul concert este „acasă”, la Oradea.
La împlinirea venerabilei vârste de 30 de ani, trupa Celelalte Cuvinte sărbătoreşte întâlnindu-se cu fanii din toată ţara.
Turneul aniversar „Celelalte Cuvinte – 30 de ani” va trece prin 12 oraşe din ţară. Startul este dat în clubul Blue Monday din Oradea, vineri, 4 noiembrie. Sâmbătă, trupa ajunge la Cluj-Napoca pentru a susţine un concert în Irish Music Pub. Săptămâna viitoare turneul trece prin Sibiu, Timişoara şi Reşiţa.
Turul se va încheia pe 8 decembrie, la Sala Palatului, din Bucureşti, cu un concert special.
Deşi a cântat pe stadioane, în faţa a mii şi mii de oameni, când e vorba despre concertul „Celelalte Cuvinte – 30 de ani”, de la Sala Palatului, membrii trupei au cele mai mari emoţii din cariera lor. Chiar dacă au dobândit statutul de trupă-legendă a rockului românesc, chiar dacă au mii de fani în toată ţara, chiar dacă statutul trupei şi calitatea muzicii sunt incontestabile, pretenţiile rockerilor din Celelalte Cuvinte faţă de ei înşişi sunt mereu în creştere. Călin Pop, Marcel Breazu, Leontin Iovan, Tiberiu Pop şi Ovidiu Roşu s-au pregătit mult pentru turneul de 30 de ani. În afară de repetiţiile tehnice s-a lucrat mult la setlist. Programul pe care Celelalte Cuvinte îl va prezenta în toată ţara este special. Cunoscătorii vor recunoaşte chiar piese rare, cântate foarte puţin în concerte, dar şi noutăţi.
Calendarul turneului „Celelalte Cuvinte – 30 de ani”
4 noiembrie, Oradea – Club Blue Monday
5 noiembrie, Cluj-Napoca – Irish Music Pub
9 noiembrie, Sibiu – Vintage Club
10 noiembrie, Timişoara – Setup
11 noiembrie, Reşiţa – Rock Cafe
18 noiembrie, Constanţa – Heaven’s Hell
19 noiembrie, Galaţi – Zodiar
25 noiembrie, Buzău – Cafeneaua Artiştilor
26 noiembrie, Iaşi – Club Hand
2 decembrie, Braşov – Centrul Cultural Reduta
3 decembrie, Târgovişte – La Scriitori.
Biletele se găsesc în cluburi, iar pentru Timişoara, Braşov şi Bucureşti acestea pot fi cumpărate din reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, Cărtureşti) şi online la www.eventim.ro
Un concert prezentat de Mişcarea de Rezistenţă
Susţinut de Farmexpert
Recomandat de Rock Fm
Parteneri: News Outdoor, Hotel Răzvan, Proges, BuBu Booking House, admirabil.net
Parteneri media: Jurnalul Naţional, Ring, Şapte Seri, Zile şi Nopţi, Realitatea.net, VoxPublica, Metalhead.ro, Bestmusic.ro, metropotam.ro, Iconcert.ro, Port.ro, Maximum Rock, Metalfan.ro
Monica Felea,
PR Manager,
Gala MGMT & PR