Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va organiza în perioada 30 aprilie – 1 mai 2010, la Neptun, o serie de evenimente ocazionate de sărbătoarea de 1 Mai şi de deschiderea sezonului turistic pe Litoral.
În acest an Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a colaborat cu reprezentanţii industriei de turism şi cu autorităţile publice locale pentru pregătirea sezonului estival. Pentru 1 Mai colaborarea nu s-a limitat la un singur aspect, ci au fost avute în vedere atât calitatea şi preţul ofertelor din această perioadă, cât şi existenţa unor activităţi de agrement.
„Aşa cum ştiţi deja, una dintre priorităţile noastre este dezvoltarea zonei de sud a Litoralului românesc, după cum reiese şi din Strategia finalizată anul trecut de Minister pentru această zonă. În consecinţă, anul acesta ne concentrăm eforturile în staţiunea Neptun, unde urmează să organizăm o serie de evenimente destinate să atragă turişti pe Litoral de 1 Mai”, a declarat ministrul Elena Udrea.
Programul cuprinde concerte, proiecţii de filme, petreceri şi alte acţiuni derulate pe plaja din Neptun.
Vineri, 30 aprilie, vor fi proiectate filme în spaţii amenajate pentru aproximativ 2.000 de spectatori, iar pe plajă vor fi petreceri animate de către mai mulţi DJ şi concerte cu: Laurenţiu Duţă, Andreea Bănică & Band Show, ZERO, Akcent.
Sâmbătă, 1 mai, spectacolele continuă cu petreceri şi recitaluri ale artiştilor: Smiley, Fly Project, Puya şi Alex. Seara de 1 Mai va fi marcată de un foc de artificii şi de multe alte surprize pe plajă.
Pe lângă evenimentele organizate de MDRT la Neptun, pe Litoral se desfăşoară şi alte manifestări, organizate de Asociaţia Litoral – Delta Dunării şi Federaţia Patronatelor de Turism din România.
Biroul de presă al
Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului