Comisia Europeană a răspuns la întrebarea privind drepturile angajaţilor adresată de europarlamentarii PSD: Daciana Octavia Sârbu, Corina Creţu şi Cătălin Ivan. Potrivit răspunsului oferit de comisarul pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, László Andor, statele membre iau măsurile necesare pentru ca, în funcţie de necesităţile de protecţie a sănătăţii şi securităţii lucrătorilor, timpul de lucru săptămânal să nu depăşească 48 de ore, inclusiv orele suplimentare. În plus, nici un lucrător nu trebuie să sufere vreun prejudiciu din partea angajatorului dacă refuză să depăşească această limită orară.

„Articolul 6 din Directiva privind timpul de lucru [1] prevede că statele membre iau măsurile necesare pentru ca, în funcţie de necesităţile de protecţie a sănătăţii şi securităţii lucrătorilor, timpul de lucru săptămânal să fie limitat prin acte cu putere de lege şi acte administrative sau prin convenţii colective şi să nu depăşească 48 de ore, inclusiv orele suplimentare. În plus, în conformitate cu articolul 22, nici un lucrător nu suferă nici un prejudiciu din partea angajatorului dacă refuză să depăşească această limită de ore”, se arată în răspunsul lui Andor.

Potrivit executivului UE, „statelor membre în cauză le revine responsabilitatea de a aplica aceste dispoziţii în ceea ce priveşte societăţile private din jurisdicţia lor”. CE afirmă că, în 2006 – 2007, Comisia a iniţiat o amplă consultare publică cu tema „Modernizarea dreptului muncii pentru a răspunde provocărilor secolului 21”. Cu toate acestea, „la nivel european s-a ajuns doar la un acord limitat cu privire la măsurile necesare în ceea ce priveşte asigurarea respectării drepturilor legate de contractul de muncă. Prin urmare, Comisia şi-a luat angajamentul de a promova o mai bună cooperare şi schimbul de experienţă la nivel european. O astfel de cooperare reprezintă deja o realitate între autorităţile naţionale responsabile cu aplicarea normelor de sănătate şi securitate la locul de muncă, în special prin intermediul Comitetului inspectorilor de muncă principali [2]”.

De asemenea, Comisia atrage atenţia că riscurile psihosociale şi, în special, stresul la locul de muncă au fost recunoscute ca făcând parte dintre riscurile profesionale cele mai serioase privind sănătatea. „Deşi Directiva-cadru privind sănătatea şi securitatea din 1989 reglementează riscurile psihosociale, Strategia comunitară 2002 – 2006 privind sănătatea şi securitatea la locul de muncă a fost cea care a abordat problema riscurilor psihosociale în mod specific. Au fost iniţiate două consultări cu partenerii sociali europeni: în 2002, privind stresul la locul de muncă, şi în 2005, privind violenţa la locul de muncă”, afirmă comisarul Andor.

În urma acestor consultări, conform CE, partenerii sociali au semnat acordurile-cadru autonome privind stresul la locul de muncă (în 2004) şi violenţa şi hărţuirea la locul de muncă (în 2007). Strategia comunitară 2007 – 2012 privind sănătatea şi securitatea în muncă recunoaşte importanţa acestor acorduri, afirmă Comisia.

[1] Directiva 2003/88/CE a Parlamentului si Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, JO L 299, 18.11.2003.

[2] Decizia 95/319/CE a Comisiei din 12 iulie 1995 privind constituirea Comitetului inspectorilor de muncă principali, JO L 188, 9.8.1995.

Radu Magdin,
ofiţer de presă,
Delegaţia social-democrată română în Parlamentul European