public-tuborg-sonisphere-festival-2010 Cel mai mare festival rock organizat vreodată în România a însemnat peste o săptămână de pregătiri şi foarte multe solicitări din partea staffului trupelor care au concertat pe scenă Tuborg Green Fest presented by Sonisphere Festival.

Printre solicitările pe care organizatorii a trebuit să le îndeplinească s-a numărat şi amenajarea unui spaţiu special la Romexpo în care artiştii să poată urmări meciurile din cadrul Campionatului Mondial de Fotbal. Interesul faţă de fotbal s-a manifestat inclusiv în timpul recitalurilor de la Romexpo, când solistul trupei Anathema, Vincent Cavanagh, a întrebat dacă cineva din public urmăreşte scorul meciului Germania – Anglia, în desfăşurare pe timpul concertului susţinut în Bucureşti.

Confortul fizic al artiştilor şi al personalului de producţie a fost sub permanenta supraveghere a unui kinetoterapeut care a stat la dispoziţia acestora pentru momente de relaxare pe parcursul celor 3 zile de festival.

În plus, artiştii şi echipele de producţie au avut acces la o bucătărie special amenajată pentru eveniment, cu personal adus din Germania.

Festivalul a presupus un adevărat arsenal „metal”: o scenă de peste 1500 de metri pătraţi şi 150 de tone de echipamente, sunet şi lumini de ultimă generaţie, însoţite de efecte pirotehnice care au încântat cele peste 85.000 de persoane care au luat parte la cea mai mare desfăşurare de forţe în România.

Organizat în perioada 25 – 27 iunie, Tuborg Green Fest presented by Sonisphere Festival a reunit pe aceeaşi scenă 15 trupe de referinţă ale genului rock, printre care şi The Big Four (Anthrax, Megadeth, Slayer şi Metallica), Manowar, Accept, Anathema, Alice in Chains şi Rammstein.

Berea bună şi rockul merg bine împreună, şi de data aceasta dovedindu-se o formulă de succes, pe parcursul celor 3 zile de festival fiind golite peste 180.000 de pahare de bere. Participanţii la cel mai mare eveniment rock al anului în România au avut la dispoziţie, alături de bere Tuborg, un adevărat Beer Hall of Fame, cu 10 sortimente de beri internaţionale consumate de milioane de oameni în toată lumea: Carlsberg Elephant, Carlsberg Black Gold, Carlsberg Special Brew, Carlsberg Freeze, Jacobsen Brown Ale, Kilkenny, Guinness, Tuborg Tropical, Carlsberg şi Holsten Weizen.

Tuborg Green Fest 2010 presented by Sonisphere Festival  a fost un eveniment organizat de East European Concert şi Marcel Avram, în asociere cu D&D East Entertainment.

Anca Lupeş,
Managing Partner,
Star Management

Foto: Petru Groza