Associated Press a difuzat în urmă cu nici o oră o ştire potrivit căreia probele ADN recoltate de pe bluza cameristei care l-a acuzat de tentativă de viol şi că a obligat-o să facă sex oral corespund cu cele recoltate de la Strauss-Kahn. Agenţia de presă susţine că a aflat informaţia de la două persoane aflate la curent cu ancheta.

Atât Benjamin Brafman, avocatul inculpatului (cel care l-a scos basma curată pe Michael Jackson în procesul de natură sexuală), cât şi anchetatorii au refuzat să facă vreun comentariu.

Între timp a ieşit la iveală faptul că inculpatul a flirtat cu mai multe angajate ale hotelului, iar unei recepţionere i-a solicitat o întâlnire după orele de program (angajata a respins propunerea deoarece încălca regulamentul hotelului) şi unei alte persoane de sex feminin din personalul hotelului i-a telefonat şi i-a cerut să urce în camera lui.

Anchetatorii au decupat şi o porţiune din covorul apartamentului în care a fost cazat inculpatul, unde menajera a scuipat după sexul oral.

Dacă informaţiile se confirmă, înseamnă că Straus-Kahn le-a dat muje (aşa pronunţau elevii de şcoală primară din Teremia Mare în anii ‘80) şi apărătorilor lui (atât celor legali, cât şi suporterilor) deoarece până acum a susţinut că n-a avut nici o legătură cu camerista.

Până la aceste noi informaţii Brafman spunea oricărui prost care avea chef să-l asculte că clientul lui e nevinovat şi că probele nu sunt concludente. Acum a devenit subit „mut ca o lebădă”, probabil până rumegă noile probe…

Florin Silea