Sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 7:30 (ora României) aveţi ocazia să vedeţi Marea Finală în care se va decide cea mai bună echipă din lume în cel mai complex şi dinamic sport născocit de mintea omenească, fotbalul australian, numit „Aussie rules football” de unii, de alţii footy.
Dacă n-aţi văzut nici un meci până acum, habar n-aveţi ce-aţi pierdut: o combinaţie de rugby (de la care a luat mingea şi buturile), fotbal, handbal, volei, baschet în care 36 de atleţi desăvârşiţi (o combinaţie de rezistenţă de fondist african, viteză de sprinter de top, detentă de baschetbalist din NBA) joacă de la prima până la ultima sirenă (startul şi sfârşitul sunt anunţate de sunet de sirenă, nu de fluierul arbitrului) deoarece timpul nu este afişat pe tabelă, aşa că jucătorii nu ştiu cât mai au de jucat ca să tragă de timp. Ca să realizaţi mai bine cu ce ne confruntăm, deşi Cupa Internaţională de Fotbal Australian este organizată din 3 în 3 ani de către Australian Football League (forul diriguitor din Australia), nu numai că echipa Australiei nu are dreptul să participe, dar nici măcar australieni nu au voie să joace. De ce? Australia fiind singura ţară cu campionat profesionist, diferenţa de valoare faţă de restul lumii este atât de mare încât se consideră că n-ar avea adversar. Echipa feminină a Australiei are voie, dar doar cu jucătoare aborigene şi multiculturale.
Totuşi, s-a inventat şi pentru naţionala masculină o competiţie, un meci anual cu naţionala Irlandei, dar nu cea de fotbal australian (care anul acesta a cîştigat pentru a doua oară Cupa Internaţională după ce a învins eternul loc II, Papua Noua Guinee, cu 53 – 35 – totuşi, din cele 4 ediţii desfăşurate din 2002, Papua a reuşit să câştige ediţia din 2008, în rest fiind tot pe locul II), ci cu cea de fotbal gaelic, făcându-se un set de reguli comune, astfel încât ce a rezultat se numeşte „International rules football”, care se joacă cu minge rotundă. Competiţia a fost întreruptă în 2007 după ce în 2006 un irlandez a rămas lat pe teren, irlandezii considerând că aussie sunt prea duri (în fotbalul australian nu există cartonaş galben, nici roşu, ai voie să sari pe umerii adversarului ca să prinzi mingea, insă jucătorii pot fi suspendaţi după meci dacă se constată că au comis durităţi). S-a mai umblat la regulament şi în 2008 s-au reluat meciurile. anul trecut Aussie au învins în ambele partide, chiar dacă s-au disputat în Irlanda, cu 47 – 40, respectiv 55 – 52, astfel că în noul format, din 1998 până acum Australia conduce cu 6 – 5 la victorii în seriile de două meciuri, care se dispută în octombrie, după încheierea celor două campionate. Tot australienii conduc şi la punctaveraj, 1.215 – 1.178.
Dar să revenim la finala de sâmbătă, pe care şi cei care n-au abonament la canalul oficial online liveafl.tv o pot vedea, la Eurosport 2. Siteul AFL dă favorite pe Mâţele de la Geelong (Geelong Cats – atenţie, se pronunţă „ge”, nu „gi”, cum, probabil, veţi auzi la Eurosportul în limba română), care se aşteaptă să câştige la 11 puncte în dauna Coţofenelor de la Collingwood (Collingwood Magpies), chiar dacă se joacă pe terenul lui Collingwood. În cel mai recent meci, acum circa o lună, tot acasă, Collingwood era favorită la 8 puncte, iar rezultatul a fost destul de aproape: 149 – 53 pentru Geelong! A fost cel mai aiurea pronostic, cel puţin din acest campionat. Tot Geelong a câştigat şi meciul tur, cu 65 la 62.
Acesta s-ar putea să fie ultimul meci ca antrenor pentru legendarul Mick Malthouse (58 de ani), care a obţinut în cei 28 de ani de antrenorat 3 titluri, două cu West Coast Eagles (1992 şi 1994) şi unul cu Collingwood (2010), iar în cei 11 ani ca jucător, un titlu cu Richmond (în dauna celor de la Collingwood). Tot ca jucător a avut 3 finale cu St. Kilda (echipă pe care a învins-o anul trecut ca antrenor, deşi era favorită, la rejucarea finalei, primul meci terminându-se la egalitate) şi alte 6 (în afara celei câştigate) cu Richmond.
Şi ca antrenor a schimbat puţine echipe. În perioada 1984 – 1989 a antrenat pe Footscray (numită acum Western Bulldogs), cea mai bună clasare fiind în 1985, locul 3.
A venit decada de aur 1990 – 2000, în care a devenit cel mai de succes antrenor din istoria clubului West Coast Eagles (înfiinţat în 1986), în fiecare an ajungând în fazele finale ale campionatului, pe lângă cele două titluri disputând şi Marea Finală în 1991.
La Collingwood a reuşit în 2010 să readucă primul titlu din 1990 încoace şi la cea mai mare diferenţă (56 de puncte) din finalele câştigate de Collingwood. A mai avut însă alte două Mari Finale, în 2002 şi 2003.
Malthouse a condus şi naţionala Australiei în meciurile din International rules împotriva Irlandei în anii 2008 şi 2010 şi este pe locul al treilea din toate timpurile clupă numărul de victorii obţinute ca antrenor, fiind al doilea ca longevitate în cariera de antrenor atât din toate timpurile, cât şi pe banca celor de la Collingwood.
Pentru antrenorul celor de la Geelong (al doilea club ca vechime, fiind înfiinţat hăt în 1859 – nu ştiu dacă înaintea sau după Unirea Principatelor Române), Chris Scott (35 de ani), este prima Mare Finală, ceea ce nu e rău ţinând cont că e primul lui an de antrenor principal. Ca o curiozitate, ultimul meci ca jucător l-a disputat împotriva celor de la Geelong, în 2007. În acest campionat a avut o serie de 13 succese consecutive, lucru nemaiînregistrat de un antrenor debutant de circa 80 de ani, iar în total a pierdut doar 3 meciuri din 23 disputate. Rămâne de văzut dacă va reuşi să aducă cel de-al 9-lea titlu pentru Cats (primul a fost în 1925, iar cel mai recent în 2009, aceasta fiind a 4-a Mare Finală în ultimii 5 ani).
Sigur este că la Collingwood joacă cel mai bun aussie rules, Dane Swan, răsplătit săptămâna aceasta cu Brownlow Medal (trofeu poreclit „Charlie” de la numele celui în memoria căruia a fost creat, Charles Brownlow, fost aussie rules la Geelong; distincţia se acordă din 1924, anul morţii lui Brownlow), obţinând şi cel mai mare număr de voturi – 34 – din toate timpurile. Spre deosebire de alte distincţii de acest gen, aceasta este acordată pe baza voturilor arbitrilor de pe teren (care-i votează la sfârşitul fiecărui meci pe cei mai valoroşi 3 jucători; arbitrii de gol şi cei de tuşă nu votează), care au în vedere nu doar calitatea jocului celui premiat, ci şi comportamentul sportiv pe parcursul campionatului ordinar (nu se iau în considerare fazele finale şi Marea Finală). Culmea este că Dane şi părinţii lui se aşteptau ca anul trecut să ia distincţia, aşa că acum au fost relaxaţi, nemaifăcându-şi iluzii.
La fel de sigur este că Geelong a câştigat 3 dintre cele 5 finale jucate până acum cu Collingwood. Prima finală, în 1925, a revenit Mâţelor, iar cea mai recentă, din 1953, Coţofenelor. Geelong a jucat cele mai multe Mari Finale cu Collingwood, însă Collingwood a jucat cele mai multe finale cu Melbourne, 7, urmată de Carlton şi Richmond, câte 6 finale. Acesta ar fi al 16-lea titlu pentru Collingwood, dublu faţă de Geelong, deşi e mai „tinerică”, fiind înfiinţată în 1892.
Ei, după ce v-am alergat atâta pe tărâmul Aussie rules, să vedem ce e cu „Drobul”. Este vorba despre Meat Loaf (drob pre limba noastră, conform Wikipedia English, în stg. foto, alături de Andrew Demetriou, „Mitică de la AFL”, preşedintele AFL şi mare fan al cântăreţului), rockerul american urmând să cânte circa un sfert de oră la Marea Finală. La conferinţa de presă americanul a spus că această apariţie va fi „the hardest thing I have even done in my life”, nu din cauza recentelor probleme cu astmul, ci pentru că trebuie să concentreze un program de două ore şi jumătate, cât durează un concert de-al lui, în circa 12 minute şi jumătate. Întrebat dacă îi va fi greu să cânte după ce la finala rejucată anul trecut a cântat Lionel Richie, Meat Loaf a zis: „I like Lionel. He doesn’t have the energy I do, though.”
Chiar dacă anul acesta preţurile biletelor sunt mai mari cu 5% faţă de anul trecut (cel mai ieftin e 150 de dolari australieni), sunt convins că iar va fi plin stadionul, ca anul trecut. Pardon, anul trecut din 100 de mii de locuri au fost vreo 5000 de locuri goale la rejucarea finalei, dintr-o greşeală a organizatorilor. Oricum, tot n-ar fi încăput cei 250 de mii de doritori care stăteau afară fiindcă n-au mai prins bilete! De altfel, media de spectatori pe meci a fost în campionatul din 2010 de 30.000, fiind depăşită doar de NFL şi de Bundesliga!
Din păcate, cei care vor vedea meciul la Eurosport 2 nu-i vor vedea şi pe comentatorii TV australieni, toţi foşti jucători de Aussie rules! Asta e regula, nu poţi comenta la meciuri dacă n-ai fost tu însuţi jucător. Mamă, dar ştiţi cum arată? Inclusiv cei trecuţi de 60 de ani nu-s burtoşi sau dăbălăzaţi! Iar arbitrii lor pot da lecţii de condiţie fizică şi de cum trebuie să arate un corp de sportiv multor fotbaliatori şi rugbyşti. De altfel, se pare că FIR s-a luat după modelul din Aussie rules, la Cupa Mondială din acest an arbitrii trebuind să aibă condiţia fizică similară celei a jucătorilor, motiv pentru care sunt doar 10 arbitri centrali, care au dieta atent controlată şi ai căror parametri fizici sunt monitorizaţi cu aparatură electronică în timpul meciurilor pe care le arbitrează.
Şi acum, dacă tot suntem români, să închei pe ton de să moară capra vecinului. Potrivit gurilor rele, cei aşa-zis neutri vor de fapt să câştige Geelong, şi pentru că au câştigat meciurile directe din campionat, şi pentru că ar fi primul succes pentru antrenorul lor, şi pentru că cine ştie când o să mai câştige (e vorba că mai multe vedete vor pleca). Desigur, ar merita Malthouse să se retragă cu un titlu, dar oricum a mai câştigat. Cel mai mult s-ar bucura însă Essendon, Richmond şi Carlton, care ar rămâne singurele cu 16 titluri, în timp ce Collingwood ar ajunge la 26 de finale pierdute, următoarea clasată în acest nedorit top fiind Essendon Bombers, cu 14.
Florin Silea
