larry-h-miller-tour-of-utahÎn seara aceasta, de la 20:40, 16 echipe din elita ciclismului, din 11 țări, cu rutieri din 32 de țări (dintre care 16 sunt europene) pleacă în Larry H. Miller Tour of Utah (pe românește, Turul Utahului), cale de 732 de kilometri, în siteul competiției scriind: „america’s toughest stage race”.

Deși organizatorii zic că este transmis în 50 de țări – considerând doar transmisiile TV realizate de Fox Sports pentru SUA și Eurosport 2 pentru 49 de țări din Europa – el poate fi urmărit în toată lumea la adresa tourtracker.tourofutah.com, comentariul fiind în engleză. De asemenea, poate fi urmărit pe tablete cu Android sau iOS cu ajutorul aplicațiilor gratuite puse la dispoziție în magazine respective, la adresele care pot fi accesate dacă dați click pe linkurile de mai sus. Acum, depinde ce tablete aveți. La a mea am probleme cu transmisia video. Transmisia din site funcționează bine.

Ca un fapt insolit, în plutonul vor fi și doi dintre puținii cicliști ai erei Lance Armstrong – Horner și fost coleg la RadioShack cu marele ciclist dopat – care nici n-au fost prinși dopați, nici n-au recunoscut că s-au dopat, nici n-au fost luați la ochi de USADA: americanul Chris Horner (41 de ani) și germanul Jens Voigt (41 de ani), colegi în echipa RadioShack – Leopard – Trek.

Acum, vă las, că a început transmisia la tourtracker.tourofutah.com. La Eurosport 2, abia de la 23:00.

Florin Silea