simona-halep-finala-turneul-campioanelor-2014Nici Simona Halep n-a reușit să repete jocul bun din meciul din grupă cu Serena Williams, dar nici americana n-a reușit să joace la fel de slab, așa că a rezultat o finală mediocră, cele două reușind doar în câteva rânduri să ofere schimburi de mingi la pretențiile mele și la nivelul așteptat de la o finală a Turneului Campioanelor. Iar cine a văzut senzaționala finală de la Valencia dintre scoțianul Andy Murray și spaniolul – cu prenumele dat după celebra operă-rock Tommy a formației The Who – Tommy Robredo Garces (îi dau dreptate comentatorului de la Dolce sport 3, a fost un meci-lecție, dar nu numai pentru cei ce abia s-au apucat de tenis, ci și pentru mulți dintre jucătorii din top 50) realizează și mai clar acest lucru.

Cine se uită doar la scor și n-a văzut meciul poate să-i creadă pe cei care susțin că Williams a zdrobit-o pe Halep, mai ales ținând cont de acel mincinos 6-0. Cine a văzut meciul și are habar și de sport, sigur a observat că și Serenei i-a tremurat șortul în primul set și la începutul setului al doilea. Din păcate, Simona era prea ocupată cu emoțiile ei și n-a putut fructifica situația. De fapt, momentul psihologic al meciului a fost în primul game, când, la avantaj pentru Serena pe serviciul americanei, Halep a dat în fileu o minge care trebuia să fie câștigătoare, ratând prilejul de-a schimba planul tactic al liderei mondiale, astfel încât aceasta să nu se mai gândească să facă măcar 3 gameuri, ci măcar două, câte a reușit în meciul din grupă.

Și declarațiile celor două îmi dau dreptate în bună parte.

Simona Halep: „I was nervous before the match that I have to play this big final. I couldn’t manage the situation very well. Still I played a good first set. The second one wasn’t too good, but she played really well and she was hitting the balls very strong.  Everything went well for her today.”

Serena Williams: „She gave her all and that’s all she could give today. I think she did a good job. If she was tired, then it happens. I know she did the best that she can and I did the best that I could today. I don’t think any of us were fresh, to be honest. I know I’m not, especially not at 33.” 

Astfel se încheie un an nu prea bun pentru Simona. O, da, dacă „Noi suntem români!” și ne mulțumim cu firimituri, putem considera că a avut un an foarte bun, în care a fost în finală la Paris și Turneul Campioanelor, în semifinale la Wimbledon, sferturi la Openul Australiei, pe locul 2 mondial și termină anul pe locul 3. Dacă suntem profesioniști, atunci ne dăm seama că de fapt Roland Garros și Wimbledon trebuie trecute la pierderi. Dacă ne mai amintim și că anul acesta a câștigat mai puține turnee decât anul trecut…

Este bine, însă, că Halep nu s-a simțit bine după finala pierdută: „I have no power now to have emotions anymore. I feel okay. I cannot say that I feel happy. Every time when I lose I’m sad a little bit”, ceea ce dă speranțe că va adopta atitudinea piloților din MotoGP, care după un rezultat slab fac un semn cu mâna când sunt filmați, în sensul de „data viitoare”. De altfel, și ea e conștientă că poate mai mult și că trebuie să realizeze mai mult: „Maybe to work more in the gym to be stronger, to have more power. My serve didn’t work very well today, but I know that’s because I was tired. I improved a lot this year, so I’m happy with my game. Still I have to improve my serve and return, as the return is very important for me.

[…] But still I think I did a great job and had a great result here. I’m happy and don’t want to think about the negative things. Only the positive and going forward”.

Articolul „Halep: Tank Empty, Experience Full” (nesemnat, publicat în siteul oficial al Turneului Campioanelor), din care am preluat citatele, se încheie cu următorul paragraf: „Halep can officially label her first foray to the WTA Finals a success. She dominated the eventual champion in one match, became a darling among the Singapore fans and announced to a worldwide audience that she’s a force to be reckoned with in 2015”.

Evident, însă, că pentru aceasta trebuie să treacă de la mentalitatea lui Dani Pedrosa la cea a lui Valentino Rossi, adică de la cea a eternului loc 2 la cea a campionului. Altfel, și anul viitor vom citi ceva de genul: „This is where Williams’ supreme work ethic and will prevailed, whereas Halep had youth and speed on her side. In the end, the 33-year-old got stronger and the 23-year-old lost her energy.”

Florin Silea

sursă foto: wtafinals.com / Getty Images