Oau! Cred că toți cei care au văzut etapa a 19-a a Turului Italiei, dintre Pinerolo (Italia) și Risoul (Franța) n-o vor uita multă vreme și le vor da dreptate celor de la Cyclingnews: „Vincenzo Nibali (Astana) took emotional victory on hectic and breath-taking stage 19 of the Giro d’Italia.” Cei de la Cycling au fost atât de marcați, încât au scris: „Mikel Nieve (Team Sky) crossed the line in second place with Esteban Chaves (Orica-GreenEdge) in second (sic!).” Etapa l-a emoționat chiar și pe Nibali, care a plâns la sfârșitul ei. Pe lângă victoria impresionantă de azi – obținută după o evadare din cărătura (cum zice multiplul campion Alex Ciocan că spun cicliștii români evadării) în care era cu ocupantul locului 2 în clasamentul general, Esteban Chaves (Orica-GreenEdge, venit pe 3 în etapă), Mikel Nieve (Sky, venit pe 2) și Diego Ulissi (Lampre – Merida, pe 4 în etapă) – el și-a luat și revanșa în fața lui Rafal Majka („rookie”, cum era catalogat în siteul Turului Franței), rutierul de la Tinkoff-Saxo (actuala Tinkoff) învingându-l cu 24 de secunde pe deținătorul Tricoului Galben în etapa a 14-a, Grenoble – Risoul, din 19.07.2014. Acum Majka a venit pe 5, la 2:14 min., în grup cu Alejandro Valverde (spaniolul de la Movistar Team și-a pierdut locul 3 la general) și Rigoberto Uran (Cannondale Pro Cycling).

La trecerea liniei de sosire Nibali a făcut cunoscutul gest cu degetul îndreptat spre cer, Manolo (dacă nu știți cine e, dați căutare în acest site) și Ciocan interpretându-l ca o mulțumire adresată lui Dumnezeu. De fapt, el îi dedica victoria lui Rosario Costa, copilul de 14 ani din echipa lui, Ads Nibali, decedat în 15 mai într-un accident auto în timp ce rula alături de câțiva prieteni: „Scusate (si asciuga gli occhi, ndr) ma mi sono lasciato anche io andare un poco alla sfogo, non è facile quello che ho passato in questi giorni – spiega Nibali dopo la tappa -. La dedica è sicuramente a Rosario (il ragazzino siciliano della sua squadra morto tragicamente un paio di settimane fa per un incidente stradale mentre si allenava in bici) ma penso che tutta la squadra abbia fatto un grandissimo lavoro. Sono felice, questa è stata una tappa durissima.”, cum a declarat pentru La Gazzetta dello Sport.

Etapa a fost marcată de spectaculoasa căzătură (pe care o puteți vedea aici și aici) a liderului Steven Kruijswijk (Team LottoNl-Jumbo) pe o coborâre în care era în grup cu Nibali și Chaves. Când am văzut cum se dă peste cap cu bicicleta și se rostogolește pe cap, am crezut că-și rupe gâtul! Din fericire, parcă a fost un jucător de fotbal australian (footy, să nu vă gândiți la soccer!), că numai ei sunt „Hopa-mitică, pică-n cap și nu se strică!” A avut noroc și că șoseaua era străjuită de un zid de zăpadă înalt de câțiva metri, de care s-a lovit lateral. La prima vedere, s-a ales cu julitură la antebrațul stâng, dar bicicleta i-a fost afectată, astfel că după mai mulți kilometri, când a ajuns la el mașina echipei, a schimbat-o. Lipsit de ajutorul unui coechipier, n-a mai putut ajunge nici măcar grupul Valverde. Mai mult, pe ultima cățărare a mai pierdut timp (l-a lăsat în urmă chiar și fostul Tricou Roz, Bob Jungels) și, totodată, Tricoul Roz, deși pornise etapa cu avans de 3:00 min. Acum e pe 3, la 1:05 min. de noul Tricou Roz, Chaves, și la 21” de Nibali.

Pe lângă aceasta a mai fost una, care a dat așa de mari emoții, încât cei de la Team Katiusha au răsuflat ușurați când au aflat că rutierul lor, Ilnur Zakarin (locul 5 la general la începerea etapei), și-a rupt clavicula (ulterior s-a descoperit că și-a rupt și umărul). Din elicopter părea mult mai grav fiindcă, după cum puteți vedea aici (dacă derulați pagina până jos), ciclistul zăcea la pământ într-o râpă de câțiva metri și a durat multe minute până a putut să se ridice și să fie transportat la spital. Directorul sportiv Dmitry Konyșev a spus la Eurosport că rutierul a căzut vreo 20 de metri, iar coechipierul Rein Taaramäe a scris în contul Twitter al echipei: „What a sad day in Giro. I really scared for Zakarin when i see it him miss this corner, 70km/h and hit the ground where is only the rocks”.

Deși n-ar recunoaște nici în fața Marii Adunări Naționale, Nibali redevine principalul favorit la victoria finală, ținând cont că italianul e mai în vârstă cu 5 ani decât columbianul Chaves, iar specialiștii în ciclism zic că în marile tururi, care au cățărări grele și etape lungi, sunt favoriți cei mai în vârstă. În plus, despre columbian se zice că pierde din forță în ultima săptămână (ceea ce s-a dovedit adevărat în această etapă). Nici Valverde nu pare să fie o amenințare, mai ales că se urcă iar la peste 2500 m, ceea ce lui Valverde nu-i convine. Deși e primul lui Il Giro, se știe din Turul Franței că și el pierde din vitalitate în ultima săptămână. Despre Kruijswijk, ce să zic? Păcat că pierde din cauza unei căzături, dar a fost pe mâna lui. Cum se zice în tenis, «greșeală neprovocată de adversar». Mă îndoiesc că acea căzătură nu l-a afectat fizic și psihic. De altfel, el a ajuns la finiș sfârșit de puteri și cu ochii în lacrimi. Se pare că, spre deosebire de Nibali (care și-a luat „foiță” pe cățărarea cu zăpadă și s-a alimentat de la mașină cu hrană și lichid inclusiv în ultimii 20 de kilometri, faptă ce se pedepsește cu amendă, lucruri remarcate de Ciocan), olandezul nu s-a alimentat corespunzător.

Pe lângă acestea, mai sunt doi factori deosebit de importanți: echipa și vremea. Or, din ce s-a văzut azi, Nibali a avut în permanență cu el cel puțin un coechipier, până spre finalul etapei. Cel care l-a ajutat ultimul a fost cel care ar fi putut câștiga etapa, Michele Scarponi. În momentul în care i s-a cerut să pedaleze în reluare ca să-l aștepte pe Nibali, Scarponi avea avans de peste 5 minute și mai erau vreo 30 de kilometri, cam cum s-a întâmplat anul trecut cu Landa și Aru. Spun „cam” fiindcă Landa ar fi putut câștiga nu doar etapa respectivă, ci și Turul Italiei, pe când Scarponi e la 37 de minute distanță! Tactica Astana de azi (managerul echipei, Giuseppe Martinelli, a spus dinainte de etapă că azi vor încerca ceva) mi-a adus aminte de cea a echipei RadioShack-Nissan în Turul Spaniei din 2013, când a câștigat Cristi Hornarul (este porecla noastră pentru Chris Horner, și el fost la Astana, dar în 2008 – 2009) cu tactica: voi rupeți celelalte echipe, ca eu să ajung pe ultima cățărare 1 la 1 cu principalii adversari, că de-acolo mă descurc eu!

Acum urmează factorul cel mai important: vremea. Se prevede că va fi o vreme câinească, cu ploaie și frig, adică exact ceea ce-i convine lui Nibali. Că tot veni vorba despre vreme, o astfel de vreme m-a făcut să cred că Nibali e dopat, când a intrat călare pe bicicletă în cortul de la sosirea în cățărare, ca Mihai Viteazul călare pe cal în Alba Iulia! Asta în timp ce Uran & co. abia ajungeau la final, dându-și sufletul. Chiar și Liana, mare făniță a italianului, intrase la idei. Era în 2013. După câteva luni, în La Vuelta, m-am convins că nu e dopat, ci pur și simplu se simte ca-n sânul lui Avram pe o astfel de vreme. În acea ediție, tot într-o etapă  cu vreme câinească, a fost singura dată când l-a învins pe Horner în luptă dreaptă, după ce au ajuns singuri pe ultima cățărare. Ca să vă dați seama ce vreme a fost, Horner a spus după etapă: Credeam c-o să mor! Și nu era o figură de stil. În zilele călduroase, însă, care-i plac lui Horner, Nibali n-a putut ține roata cu el.

Și, evident, să nu uităm factorul psihologic! Vă dați seama cu ce moral abordează etapa de mâine, acum, când i-a dat și presei italiene cu tastatura peste mâini și i-a băgat microfonul în gât pentru criticile care i-au fost aduse în ultimele zile. Plus faptul că a câștigat autoritar una dintre cele mai grele etape.

Florin Silea

sursă foto: Tim de Waele/TDWSport.com/cyclingnews.com