Sâmbătă, 25 septembrie 2021, trebuie marcată cu roșu în istoria sportului mondial. Nu, nu pentru că un meci de footy (Aussie rules, fotbal australian) s-a desfășurat în fața unui stadion în care „nu mai e nici un loc” (cum a precizat unul dintre comentatorii australieni), Optus, din Perth, în care au fost 61118 spectatori (capacitatea este de 61266 de locuri pentru meciurile de footy), nici pentru că aceștia erau nemascați, nedistanțați, ba unii (în afara familiilor care au putut să vină) s-au și îmbrățișat și-au dat mâna cu jucătorii, la fel cum au făcut jucătorii cu copiii care le-au înmânat medaliile.

Finală desfășurată în stat liber de COVID-19

În mod normal, Grand Final (Marea Finală) a campionatului de fotbal australian trebuia să se desfășoare în marele stadion MCG (100024 de locuri) din Melbourne, dar, la fel ca anul trecut, nu s-a putut ține acolo din cauza valului de COVID din statul Victoria, care a impus restricții ce au dus la ciocniri între muncitorii din construcții (în principal, amenințați să-și piardă locurile de muncă dacă nu se vaccinează) și polițiști. Nici în Brisbane, unde s-a ținut anul trecut, nu s-a mai putut desfășura fiindcă și Queensland are probleme cu COVID-19, iar în Sydney au fost, de asemenea, ciocniri între demonstranții împotriva restricțiilor și polițiști. Așa că a fost ales Perth, considerată de către autoritățile locale cea mai izolată și mai sigură metropolă din lume în ceea ce privește COVID-19. Cel mai recent a fost semnalat cazul unei femei infectate, care a fost depistată în aeroport (chiar și cei vaccinați sunt testați), dar autoritățile nu-și făceau probleme pentru că a intrat în contact doar cu persoanele de control, despre care n-au spus că erau vaccinate, ci că aveau echipament de protecție. Nici pasagerii din avionul cu care a venit femeia nu constituiau o problemă deoarece au intrat direct în carantină, indiferent dacă erau vaccinați sau nu. De altfel, deși rata de vaccinare cu două doze este de doar 43,4% în Australia de Vest (în Victoria este 45,9%, iar în Queensland este tot 43,4%, date oficiale din 23 septembrie), statul este considerat liber de COVID-19. Astfel, în timp ce autoritățile din Australia de Vest s-au bucurat să vadă atâta lume la un loc (după unii, Marea Finală 2021 a fost cel mai important eveniment sportiv din istoria statului, eclipsând chiar și competiția de yachting Cupa America 1987), cele din Victoria le-au recomandat locuitorilor din Melbourne să vadă acasă Grand Final. Unii locuitori, însă, n-au fost la fel de bucuroși de musafiri, unul fiind citat de presa locală: „Eu n-am voie să-mi vizitez bunica bolnavă, iar acum ne trezim că vin două avioane (n.r. cu suporteri)!”

De ce a fost, totuși, atât de important acest meci pentru sportul mondial?

Prima finală disputată de cluburi prezidate de femei

Desigur, avem exemplul motociclistei spaniole Ana Carrasco, prima femeie din lume care a câștigat în 2018 titlul mondial al uneia dintre cele mai dure competiții a… bărbaților, clasa Supersport 300 din Campionatul Mondial de Superbike. Fiind, însă, albă și europeană, n-a luat nici măcar un Premiu Laureus pentru tineret speranțe, nici vorbă să fie propusă la sportiva anului!

Dacă ne uităm în curtea noastră, avem exemplul regretatei Mariana Lucescu, prima antrenoare de rugby din lume, care a cucerit mai multe titluri la nivelul juniorilor.

Acum, însă, s-au înfruntat două echipe care au președinte de club femeie! Știe cineva vreo competiție de-a bărbaților în care înfruntarea finală să se ducă între două cluburi sau echipe naționale conduse de femei? Eu nu știu.

Cele două nu sunt, însă, deschizătoare de drum într-unul dintre cele mai dure sporturi (în finala aceasta, după o ciocnire cu un adversar unul dintre jucători s-a izbit cu capul de o bară bandajată împotriva șocurilor, după care s-a ridicat și a continuat partida, ca să dau doar un exemplu din sportul despre care comentatorul sportiv Emanuel Terzian spunea: „Fotbalul australian este foarte spectaculos de privit, dar nu de jucat!”), ele fiind precedate de o altă doamnă, Peggy O’Neal, care este președintă a clubului Richmond Tigers din octombrie 2013, iar în ultimii 4 ani a câștigat de 3 ori campionatul, două victorii fiind consecutive: 2019 și 2020. Deci, este al treilea an consecutiv în care titlul este adjudecat de un club prezidat de o femeie.

Naturalizata avocată de origine americană a venit în Australia abia în 1993 cu „un australian cu rucsac” de care s-a îndrăgostit în Grecia. Înainte de a fi prima femeie președinte de club după 163 de ani de existență a fotbalului australian, ea a făcut parte din conducerea clubului melbournez începând cu 2005.

O femeie rupe „Blestemul lui Norm Smith”

Dacă O’Neal a trebuit să evite debarcarea din funcție în 2016 pentru ca în 2017 să-și vadă echipa campioană (precedentul titlu data din 1980), pentru Kate Roffey lucrurile s-au desfășurat mult mai repede. Ea a devenit președinte al echipei Melbourne Demons în primăvara acestui an, anterior fiind unul dintre cei doi vicepreședinți. Cum pe vremea studenției ei în Canberra, în domeniul sportului, nu exista competiție feminină (aceasta a fost înființată abia în 2017 cu 8 echipe, iar din 2020 sunt 14, toate fiind de la cluburi care au și echipă de bărbați), juca footy cu echipa de băieți. Cu Demonii a început să țină abia după ce munca a adus-o în Melbourne, pe vremea când echipa era pe ultima poziție a clasamentului. Înainte de a se implica administrativ în fotbal a lucrat pentru Federația de Tenis a Australiei, fiind responsabilă de modernizarea bazei sportive care găzduiește Openul Australiei. Acum, în paralel cu președinția clubului se ocupă de modernizarea metropolei Melbourne și este în Consiliul de administrației al Universității Victoria.

Dincolo de câștigarea campionatului după 57 de ani de la precedentul triumf, mai are un motiv de bucurie. Nu atât datorită scorului (140 – 66), ci pentru că a fost anunțată „oficial” ruperea „Blestemului lui Norm Smith”, care data de 54 de ani! Norm Smith este o legendă nu doar a celor de la Melbourne Demons, ci a fotbalului australian, în mod oficial. După un număr impresionant de titluri atât ca jucător (3), cât și ca antrenor (6) și 11 calificări consecutive în seriile finale, faza eliminatorie a competiției, din care se poate câștiga campionatul, a fost dat afară de la club în 1967, la vremea respectivă vestea fiind considerată cea mai șocantă din istoria fotbalului australian, iar atunci a spus că „echipa nu-și va mai reveni niciodată”, profeția fiind numită ulterior „Curse of Norm Smith” (Blestemul lui Norm Smith). În memoria lui Smith a fost instituită Medalia Norm Smith, care se acordă celui mai bun jucător din Marea Finală, în acest an fiind pentru prima dată obținută de un jucător al fostei lui echipe, Melbourne Demons.

D-na Roffey a mărturisit că n-a visat niciodată că va ajunge președinte al Melbourne Football Club. Se pare că nici suporterii n-au visat să fie președinte o femeie… Ba la din contra! Ca urmare, le-a spus: „Opriți-vă! Trebuie să terminăm cu asta! Nu suntem Melbourne Football Club din 1952 sau 1968, ori 1976, suntem Melbourne Football Club din 2021 și este diferit. Noi vom face să devenim cel mai bun club!” Totodată a subliniat că este opusul imaginii clasice a suporterului Demonilor: „Range Rover și zăpadă”, adică suporterul bogat, amintind că provine dintr-un orășel din zona rurală a New South Wales și că a fost la școală publică, iar în conducerea clubului sunt și alții ca ea.

„Adversara” ei din Grand Final, Kylie Watson-Wheeler, consideră că este firesc ca Western Bulldogs (tot din Melbourne) să aibă președinte o femeie, situație la care consideră că s-ar fi ajuns chiar dacă n-ar fi existat precedentul creat de Tigers și Peggy O’Neal. În cazul ei lucrurile au decurs intempestiv, fostul președinte Peter Gordon – care a adus-o în Comitetul director și a sprijinit-o să ajungă vicepreședinte acum 4 ani – dându-și demisia în decembrie 2020 pe nepusă masă. Watson-Wheeler este concomitent vicepreședinte senior și director general la Walt Disney Australia și Noua Zeelandă. Ea a remarcat o particularitate a clubului: circa 50% din conducere este formată din femei. Totodată a precizat că la această paritate nu s-a ajuns aplicându-se o politică de „egalitate” sexuală prost înțeleasă, nici pentru a fi „progresiști” cu orice preț, ci strict pe bază de competență și lăsând ideile preconcepute deoparte. Deși doar 50% din conducere este feminină, Watson-Wheeler a fost aleasă președinte cu unanimitate de voturi! Dincolo de această situație particulară, ea a recunoscut că: „Peggy este un exemplu enorm nu doar pentru că a fost prima femeie președinte, ci pentru că a făcut față succesului și greutăților cu imensă grație.”

Florin Silea

surse foto: 1. theage.com.au;

2. twitter.com/Kate_Roffey;

3. theaustralian.com.au