Organizatorii festivalului Tuborg Green Fest presented by Sonisphere Festival au intrat pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru cel mai aşteptat eveniment rock al anului. Amenajarea spaţiului de festival a început deja de sâmbătă.
Scena folosită pe durata celor 3 zile de festival este una dintre cele mai mari structuri de acest gen din lume. Este comparabilă cu cea folosită în cadrul concertului AC/DC din România şi are o suprafaţă totală de 1500 de metri pătraţi, 20 de metri înălţime şi cântăreşte nu mai puţin de 150 de tone. Aceasta este adusă şi montată în România de una dintre cele mai mari firme de scene din lume – StageCo. În ceea ce priveşte sistemul de sonorizare, acesta este printre cele mai moderne şi implică folosirea a peste 100 de boxe care vor zgudui Romexpo în cele 3 zile de festival, în timp ce concertele vor fi proiectate pe ecrane gigantice cu led.
Luminile vor fi aranjate în configuraţii diferite în fiecare seară, în funcţie de cerinţele şi de showul fiecăreia dintre trupele care vor apărea în faţa publicului român. În total se vor consuma peste 2000 de kilowaţi, iar trupele Metallica şi mai ales Rammstein vor folosi un arsenal întreg de efecte pirotehnice senzaţionale, care vor face cu siguranţă un show greu de uitat!
Partea tehnică şi de producţie a Tuborg Green Fest presented by Sonisphere Festival este asamblată şi pusă în funcţiune de o echipă de peste 500 de persoane din Germania şi România, care face locul festivalului să arate ca o veritabilă uzină de entertainment.
Pentru o mai bună organizare, oficialii festivalului au decis ca intrarea să se facă pe o singură cale de acces, respectiv cea dinspre Piaţa Presei Libere (conform schemei alăturate – n. Cultural info: clic pe poză pentru a se deschide o fereastră cu o imagine mai mare).
Tuborg Green Fest presented by Sonisphere Festival este cel mai puternic festival de muzică rock care a avut loc vreodată în România, aducând în faţa publicului atât trupe de succes ale momentului, cât şi mulţi dintre „greii” rockului mondial.
Accesul la festival se poate face pe baza unui abonament pe 3 zile, care poate fi achiziţionat la următoarele preţuri (în funcţie de poziţionarea în spaţiul rezervat publicului): 519,40 de lei (Golden Circle), 371 de lei (Normal Circle), 625,40 de lei (VIP + merchandising bag).
Cei care nu doresc să participe la toate cele trei zile de festival îşi pot achiziţiona bilete după cum urmează:
-
biletele pentru ziua de 25 iunie (Manowar, Vollbeat, Accept, Paradise Lost, Orphaned Land): 371 de lei (VIP), 233,20 de lei (Golden Circle), 127,20 de lei (Normal Circle).
-
pentru 26 iunie (Metallica, Slayer, Megadeth, Anthrax) a rămas în vânzare o singură categorie de bilete: 196,10 lei (Normal Circle).
-
biletele pentru 27 iunie (Rammstein, Alice in Chains, Stone Sour, Anathema) pot fi achiziţionate cu: 371 de lei (VIP), 307,4 lei (Golden Circle) respectiv 196,10 lei (Normal Circle).
Anca Lupeş,
Managing Partner,
Star Management