Prefaţa Festivalului Internaţional de Teatru „Poveşti”
22 septembrie 2011, Casa de cultură a sindicatelor, Alba Iulia
Se joacă din 2002. Sălile, cel puţin acasă, la Cluj, sunt pline la aproape toate reprezentaţiile sale iar aplauzele – deşi, teoretic, aplauzele n-ar trebui să fie un reper – sunt netrucate. Vii. Aşadar, vorbim de nouă ani de viaţă scenică, ceea ce-l face mai longeviv decât multe alte spectacole despre care, la premieră, se scriau cuvinte mari, contrazise pe urmă de un insucces tot mai evident al reprezentaţiilor. La polul opus, Bolnavul închipuit şi-a dovedit în timp atât rezistenţa, cât şi independenţa faţă de fraze umflate. N-a urmat reţete, n-a ţinut cont de periajul criticii, nu s-a speriat de serile în care, probabil, nu se juca cu casa închisă. Pe scurt, vorbim despre o producţie bine lucrată de la bun început, dedicată publicului de toate vârstele, cum bine şade unei comedii de Molière.
Şi se dovedeşte a fi 100% Molière în primul rând prin fineţea stilistică a spectacolului, reflectată în actorie, decoruri, costume, muzică. În tot, şi asta pentru că axul central al spectacolului rămâne povestea, situând spectacolul în tradiţia teatrului românesc de şcoală veche, centrat pe text, pe caractere şi pe efectul comic sănătos, derivat din viaţă. E şi motivul pentru care cazul comico-trist (şi foate consistent în nuanţe) al ipohondrului Argan (jucat ireproşabil de Anton Tauf) trece cu limpezime de la scenă la public, evidenţiind savuros replicile, conflictele, manevrele, tarele. E un succes al regiei, până la urmă, semnată de veterana Sanda Manu, a cărei experienţă de zeci de ani în teatrul românesc a contat enorm pentru crearea acestui spectacol atât de frumos, de simplu şi de citeţ.
La Bolnavul închipuit se râde. Din fericire, însă, nu e distracţia gălăgioasă, diformă, în faţa unui spectacol indigest în care efectele comice derivă din schimonoseli de bâlci. E plină televiziunea de aşa ceva, iar spectacolul Sandei Manu – ca multe alte spectacole despre care se ştie, din păcate, prea puţin – vine ca o reacţie sănătoasă la tot ceea ce e fără gust în cultura română. Se râde la Bolnavul… pentru că textul lui Molière, rostit pe scenă, este suculent şi perfect din punct de vedere dramaturgic, pentru că situaţiile comice sunt bine ritmate scenic, pentru că efectele jocului actoricesc, care stârnesc râsul, sunt construite cu precizie, fără pierderi de nuanţă, pentru că totul e subordonat actorului care joacă savuros, dar echilibrat. Într-un cuvânt, te simţi bine la Bolnavul închipuit şi descoperi, la ieşirea din sală, că tocmai ai văzut teatru plin de viaţă. De fapt, e ceea ce poate fi dat oricând ca exemplu atunci când se invocă teatrul care place, care relaxează.
Pentru ceea ce înseamnă Festivalul Internaţional de Teatru „Poveşti” Alba Iulia (5 – 9 octombrie, ediţia a VI-a), Bolnavul închipuit este o prefaţă mai mult decât potrivită. Vă aşteptăm, deci, la Casa de cultură a sindicatelor, joi, 22 septembrie, la ora 19:00, pentru două ore de comedie şi bun-gust!
Regie: Sanda Manu
Decorul: T. Th. Ciupe
Costumele şi recuzita: Adriana Grand
Muzica: Dorina Crişan-Rusu
Coregrafia: Florin Fieroiu
Coloana sonoră: Alexandru Malschi
Distribuţia:
Personajele Prologului: |
|
Flora |
Angelica Nicoară, Eva Crişan |
Pan |
Dorin Andone, Adrian Cucu |
Personajele comediei: |
|
Argan, bolnav închipuit |
Anton Tauf |
Béline, a doua soţie a lui Argan |
Cristina Pardanschi |
Béraldine, sora lui Argan |
Melania Ursu |
Angélique, fiica lui Argan |
Irina Wintze |
Louison, fetiţa lui Argan |
Adriana Băilescu, Romina Merei |
Cléante, iubitul lui Angelique |
Ovidiu Crişan |
Domnul Diafoirus, medic |
Cornel Răileanu |
Thomas Diafoirus, |
Dorin Andone, Adrian Cucu |
Domnul Purgon, medicul lui Argan |
Emanuel Petran |
Domnul Fleurant, spiţer |
Dan Chiorean |
Domnul de Bonnefoi, notar |
Dragoş Pop, Ionuţ Caras |
Toinette, fată în casă |
Vasilica Stamatin, Anca Hanu |
Personajele interludiilor: |
|
Polichinelle |
Ovidiu Crişan |
Zerbinette |
Angelica Nicoară, Eva Crişan |
Viorişti excentrici |
Dorin Andone, Adrian Cucu, Cornel Răileanu |
Un valet |
Stelian Roşian, Radu Lărgeanu |
Biletele se află în vânzare atât la Casa de cultură a sindicatelor (08:00 – 19:00), cât şi la Teatrul de păpuşi „Prichindel” (între orele 10:00 – 17:00)
Florian-Rareş Tileagă,
critic dramaturgic şi cinematografic