Timp de 7 zile mii de voluntari români o marchează prin acțiune
Peste 500 de acțiuni de voluntariat care abordează în mod creativ probleme ale comunităților urbane şi rurale din țară vor fi derulate săptămâna viitoare de către peste 80 de organizații – centre de voluntariat, organizații care implică voluntari, şcoli şi grădinițe, autorități locale, instituții şi firme – din 33 de județe şi din Capitală! Acestea s-au alăturat voluntarilor entuziaşti din întreaga țară pentru a da viaţă celui mai mare eveniment anual de promovare a voluntariatului şi de mobilizare a voluntarilor – Săptămâna Naţională a Voluntariatului (SNV) 2010.
Aflată la a IX-a ediţie, SNV se va desfăşura în perioada 19 – 25 aprilie 2010. Sloganul „Fii un STAR, fii VOLUNTAR!”, sub care se desfăşoară ediţia de anul acesta, îi aduce în prim-plan pe cei care aleg să iasă în față şi să preia inițiativa de a contribui prin timpul, abilitățile şi entuziasmul lor la dezvoltarea comunităţilor în care trăiesc: VOLUNTARII.
„SNV a luat amploare cu fiecare ediţie, iar acest fapt ne demonstrează că potenţialul pentru implicare în comunitate al cetăţenilor este mai mare decât se crede, el trebuie doar fructificat şi stimulat corespunzător. SNV inspiră prin puterea exemplului deoarece reflectă puterea pe care voluntarii o au să mobilizeze oamenii din jurul lor, indiferent de unde sunt ei, oferind în acelaşi timp un exemplu de cum se poate produce o schimbare pozitivă, pe de o parte, dar şi ample oportunităţi de învăţare şi dezvoltare personală pentru voluntari, pe de altă parte. Suntem încântaţi că anul acesta, potrivit activităţilor înscrise în calendarul naţional SNV, ne aşteptăm ca în cele 7 zile ale săptămânii să se implice activ peste 2500 de voluntari, în localităţi diverse, de la reşedinţe de județ până la oraşe mai mici, comune şi sate, ducând vestea despre voluntariat în tot mai multe părți ale țării.”, declară Corina Pintea, director executiv al Pro Vobis – Centrul Naţional de Voluntariat.
Peste 500 de acţiuni diverse de voluntariat, planificate de către partenerii locali ai SNV, vin să promoveze mişcarea voluntariatului din România şi să recunoască activitatea celor care îşi pun la dispoziţia semenilor timpul şi energia în mod voluntar. Săptămâna este un prilej de a aduce la cunoştinţa tuturor contribuţia esenţială a voluntarilor activi din România la bunăstarea comunităţilor lor. Fie că este vorba despre activităţi de voluntariat public, activităţi de socializare cu copii, vârstnici sau persoane cu dizabilităţi, de igienizare sau reamenajare, punerea în scenă a unor piese de teatru social, reciclare, activităţi nonformale pentru integrarea tinerilor în activităţi de voluntariat, colecte de jucării sau alimente ori de campanii de informare şi promovare a voluntariatului, prezentări ale oportunităţilor programului Tineret în acţiune, inclusiv a Serviciului European de Voluntariat, târguri de oportunităţi de voluntariat, marşuri, ateliere sau dezbateri pe tema voluntariatului, SNV reuneşte un număr din ce în ce mai mare de participanţi în fiecare an: voluntari tineri, adulți şi vârstnici, centre de voluntariat, autorități publice locale, şcoli, asociații studențeşti, companii sau grupuri informale de tineri.
La adresa http://www.voluntariat.ro/calendar_snv.htm puteți consulta calendarul activităţilor SNV din țară şi puteți afla ce activităţi sunt deja pregătite în județul dvs. şi cum vă puteți implica!
* * *
Săptămâna Naţională a Voluntariatului (SNV) este un eveniment iniţiat şi coordonat de către Pro Vobis – Centrul Naţional de Voluntariat începând cu anul 2002 şi implementat în colaborare cu Reţeaua Naţională a Centrelor de Voluntariat şi partenerii locali ai SNV. Ediția de anul acesta a SNV se desfășoară în parteneriat cu Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale – ANPCDEFP Bucureşti.
Pro Vobis