Proiect: „Achiziţionare echipamente specifice pentru îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat, în Regiunea 7 Centru”, finanţat în cadrul Programului operaţional regional 2007 – 2013 Valoarea proiectului: 35.847.600,00 de lei fără TVA (42.655.604,00 lei cu TVA) Beneficiar: Asociaţia de […]
Archive for April 22nd, 2010
Preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, Titus Corlăţean, s-a întâlnit joi, 22 aprilie a.c., cu reprezentantul rezident a.i. al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) al ONU în România, d-na Yasim Oruc Kaya. În cadrul întrevederii reprezentantul Naţiunilor Unite a prezentat activitatea Biroului PNUD de la Bucureşti, menţionând că, după momentul aderării României la […]
Declaraţie de presă „Preşedintele Traian Basescu i-a dezinformat, din nou, pe români. La plecarea spre Bruxelles şeful statului declara foarte vehement că România va primi cartonaş roşu de la Comisia Europeană, pe motiv că în anii 2007 şi 2008 am cheltuit banii europeni iresponsabil. Aceste afirmaţii denotă faptul că preşedintele României fie era în necunoştinţă […]
Plenul Senatului a decis în 21 aprilie, cu 68 de voturi pentru, ca dezbaterile asupra Proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii publice să fie reluate miercuri, 28 aprilie, având în vedere numărul foarte mare de proiecte de lege şi iniţiative legislative care au ca termen de adoptare tacită data de 26 aprilie. Senatorii […]
Ioan Enciu: „Raportul Kirilov e foarte important pentru România legat de utilizarea fondurilor UE”
Apr 22
Europarlamentarul PSD Ioan Enciu, membru al Comisiei pentru industrie, cercetare şi energie al Parlamentului European (ITRE), a avut o intervenţie în cadrul dezbaterii de săptămâna aceasta, în plenul PE, a raportului Kirilov [1] ce propune simplificarea anumitor cerinţe şi dispoziţii generale referitoare la Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune. […]
Duminică, 25 aprilie, ora 13:00, se va declanşa campania naţională – Zi de luptă pentru Roşia Montană – ediţia 2010. Campania va cuprinde evenimente periodice destinate informării publicului cu privire la importanţa protejării valorilor de patrimoniu şi de mediu la Roşia Montană. Primul asemenea eveniment, de dumincă, 25 aprilie, ora 13:00, se va desfăşura sub […]
Sâmbătă, 24 aprilie, ai ocazia să le arăţi tuturor că te ţine să cânţi AC/DC live la seara de karaoke organizată de Metropotam şi D&D East Entertainment, în club Fire. Prestaţia participanţilor va fi jurizata de către: Lenţi Chiriac, Alex Revenco, Constantin Sandu (Nexus) şi un reprezentant Metropotam.ro. Juriul va nota cu note de la […]
Marţi, 20 aprilie 2010, în Salonul Alb de la Senat s-a desfăşurat întâlnirea între o delegaţie a Comisiei pentru politică externă a Senatului României, condusă de preşedintele Titus Corlăţean, şi o delegaţie a Comisiei de cultură, educaţie, cercetare, sport şi mass-media a Parlamentului Republicii Moldova, condusă de doamna Corina Fusu, preşedintele comisiei. A fost salutată […]
sDiverse aspecte trebuie rezolvate înainte ca Parlamentul să poată aproba viitorul acord UE – SUA privind transferul de date financiare prin reţeaua SWIFT, a reieşit din dezbaterea pe care deputaţii europeni au susţinut-o miercuri. Punctele-cheie sunt transferul de date colective şi contestarea în cazul în care datele cu caracter personal sunt utilizate în mod abuziv. […]
Simona Pătruleasa, prezentatoarea ştirilor Kanal D din weekend, de la 18:30, participă la sfârşitul lunii aprilie pentru prima dată la o expoziţie de artă, cu o lucrare de decoraţiuni interioare. În data de 23 aprilie, de la ora 15:00, va fi deschiderea expoziţie colective a Şcolii de arte Bucureşti, la Casa Memorială Norocea din oraşul […]