Archive for May, 2010

Bulă propune două soluţii anticriză

Văzând că tot ce face iasă prost, Băsescu îl cheamă pe Bulă ca să se sfătuiască. Băsescu: Măi, Bulă, când a fost criza precedentă, tovarăşul Ceauşescu te-a întrebat ce să facă pentru a ieşi România din criză, iar tu i-ai zis să le declarăm război americanilor şi imediat să ne predăm. Bulă: Aşa e, tovarăşu’, […]

Care este diferenţa dintre Boc şi poporul român?

Întrebare la Radio Erevan: Care este diferenţa dintre Boc şi poporul român? Răspuns: Boc a ales dintre două rele răul cel mai mic; poporul român a ales răul cel mai mare.

Regiunea Centru şi Europa susţin unitatea diversităţii statelor membre

Regiunea Centru şi Uniunea Europeană sărbătoresc în acest an, în data de 9 mai 2010, ziua naşterii conceptului Uniunii Europene şi a sprijinului comunitar. În acest an, din cauza crizei economice şi a problemelor financiare în care se zbat mai multe ţări, state membre ale UE, aplicarea principiului sprijinului comunitar pentru menţinerea unităţii devine o […]

Atmosferă vie în prima seară de EUROPAfest

La EUROPAfest muzica dă ritm vieţii, ritm care bate neîncetat timp de o săptămână chiar în inima Bucureştiului. Între 7 şi 13 mai, Capitala pulsează de muzica celor peste 250 de artişti care reunesc, timp de o săptămănă, spiritul unui întreg continent.

Programul EUROPAfest, 8 – 13 mai

8 mai Concerte jazz, blues & pop 19:00 / Art Center Tinerimea Română STELZHAMMA / Austria ORCHESTRA DA TRE SOLDI / Italia New Jazz Generation G.I.R.L. / Franţa SENDAI / UK Caffe Festival – Blues concert 20:30 / Hard Rock Cafe PARAFUSIONS / Italia, Ungaria Guests: UNIT THREE / SUA              CIRCUMSONUS / Austria

Istoria AC/DC cu premii, la radio

Duminică, 9 mai 2010, de la 22:15 şi până la 1 puteţi asculta la Radio Bucureşti, pe 98,3 FM sau la www.radiobucuresti.ro, o nouă emisiune Istoria rockului, subiectul fiind grupul AC/DC.

Colectează selectiv pe ritmuri rock, la concertul AC/DC!

Participanţii la concertul AC/DC din cadrul „Black Ice Tour”, care se va ţine duminică, 16 mai 2010, în Piaţa Constituţiei, vor putea colecta selectiv deşeurile de ambalaje datorită semnării parteneriatului eco între organizatorul concertului, D&D East Entertainment, Eco-Rom Ambalaje, lider în domeniul colectării selective a deşeurilor de ambalaje, şi operatorul de salubritate Urban SA. Scopul […]

Heaven & Hell nu mai vine la Bucureşti din cauza cancerului lui Dio

Legendarii Heaven & Hell au anunţat anularea tuturor concertelor din această vară din Marea Britanie şi Europa, din cauza stării de sănătate a lui Ronnie James Dio, care nu îi permite să susţină acest turneu. Solistul a fost diagnosticat cu cancer în 2009 şi este supus în prezent tratamentului. Pe lângă concertul din România, programat […]

Iris cântă în deschidere la AC/DC

Organizatorii showului AC/DC din România au deosebita plăcere să anunţe că în deschiderea concertului din data de 16 mai vor urca pe scenă cei de la Iris, cavalerii rockului românesc. Cu o carieră de peste 20 de ani (n. Culturalinfo.info – dacă îmi aduc eu bine aminte, Iris a concertat în Alba Iulia hăt prin […]

„Zilele Porţilor Deschise la Senat” – pentru prima dată de la înfiinţare

Senatul României, camera superioară a Parlamentului României, are onoarea şi plăcerea de a-şi deschide porţile către publicul larg, PENTRU PRIMA DATĂ DE LA ÎNFIINŢARE. Astfel, în premieră absolută, în zilele de 28 şi 29 mai, Senatul României organizează evenimentul „Zilele Porţilor Deschise la Senat”, eveniment gratuit adresat tuturor celor ce doresc să viziteze şi să […]