Archive for category Internaţional

Lobby parlamentar pentru reluarea retransmisiei TVR în Republica Moldova

Marţi, 20 aprilie 2010, în Salonul Alb de la Senat s-a desfăşurat întâlnirea între o delegaţie a Comisiei pentru politică externă a Senatului României, condusă de preşedintele Titus Corlăţean, şi o delegaţie a Comisiei de cultură, educaţie, cercetare, sport şi mass-media a Parlamentului Republicii Moldova, condusă de doamna Corina Fusu, preşedintele comisiei. A fost salutată […]

SWIFT: îngrijorări legate de protecţia vieţii private a europenilor

sDiverse aspecte trebuie rezolvate înainte ca Parlamentul să poată aproba viitorul acord UE – SUA privind transferul de date financiare prin reţeaua SWIFT, a reieşit din dezbaterea pe care deputaţii europeni  au susţinut-o miercuri. Punctele-cheie sunt transferul de date colective şi contestarea în cazul în care datele cu caracter personal sunt utilizate în mod abuziv. […]

România va primi noi avansuri din fondurile europene pentru redresarea economică

Coordonatoarea liberalilor europeni în Comisia pentru dezvoltare regională a Parlamentului European, Ramona Mănescu, a solicitat, printr-o intervenţie în scris, adoptarea cât mai rapidă a raportului privind simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene. În baza acestuia, cele cinci state membre cele mai afectate de criza economică, printre care şi România, vor primi sprijin financiar semnificativ. […]

Libera circulaţie către Canada pentru toţi cetăţenii UE

În cadrul dezbaterii din Parlamentul European cu privire la următorul summit UE – Canada, ce va fi în 15 mai, la Bruxelles, Catherine Ashton, înaltul reprezentant pentru politică externă, vicepreşedinte al Comisiei, a declarat: „Dorim libera circulaţie fără vize către Canada pentru toţi cetăţenii UE cât mai curând posibil”. Următorii deputaţi europeni români au avut […]

Europa are nevoie de sisteme de transport alternative la cel aerian

Grupurile politice au salutat marţi decizia statelor membre de a deschide parţial spaţiile aeriene din Europa. În dezbaterea aferentă, grupul PPE a subliniat impactul economic sugerând ideea de a oferi sprijin financiar companiilor aeriene din bugetul UE. Socialiştii, liberalii şi grupul verzilor consideră necesară îmbunătăţirea reţelei de transport feroviar în Europa ca alternativă la transportul […]

Comisia Europeană a adoptat norme noi antitrust şi pentru sprijinirea comerţului online

Comisia Europeană a adoptat un regulament de exceptare pe categorii a acordurilor dintre producători şi distribuitori pentru vânzarea produselor şi serviciilor. Regulamentul şi orientările de însoţire iau în considerare evoluţiile din ultimii 10 ani în ceea ce priveşte Internetul ca forţă motrice pentru vânzările online şi pentru comerţul transfrontalier, lucru pe care Comisia doreşte să […]

Comisia Europeană ia măsuri pentru sprijinirea protecţiei datelor cetăţenilor, protejarea drepturilor acuzaţilor şi promovarea cooperării în materie de imigraţie şi azil

Cetăţenii se aşteaptă să beneficieze de aceleaşi drepturi şi de acelaşi nivel de securitate în întregul spaţiu al Uniunii Europene. Crearea unui spaţiu unic de justiţie şi securitate pentru 500 de milioane de europeni reprezintă prioritatea principală a Comisiei Europene pentru următorii cinci ani. Astăzi, 20 aprilie 2010, Comisia a prezentat acţiuni concrete – cu […]

Dacă albinele ar dispărea, ar costa milioane ca să facem ceea ce ele le fac gratuit

Suntem cu toţii conectaţi la o reţea de organisme vii care ne înconjoară, cunoscută sub numele de biodiversitate, însă această reţea a început să se deşire. Albinele, de exemplu, care polenizează nenumărate plante, dispar cu o viteză înspăimântătoare. Atunci când o specie dispare, poate crea un efect devastator asupra altora, într-un  efect mortal de domino. […]

Reuniunea informală a miniştrilor de turism din Uniunea Europeană

Sorin Munteanu, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a participat la reuniunea informală a miniştrilor de turism din ţările membre ale Uniunii Europene, organizată la Madrid, în perioada 14 – 15 aprilie a.c., în contextul exercitării de către Spania a preşedinţiei Uniunii Europene. Întâlnirea a avut ca scop stabilirea unor priorităţi pe […]

Se primesc proiecte pentru Destinaţii europene de excelenţă – EDEN

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului participă pentru a treia oară la proiectul european Destinaţii europene de excelenţă – EDEN, lansat de Comisia Europeană în anul 2006, având ca principal obiectiv dezvoltarea turismului european durabil şi creşterea vizibilităţii destinaţiilor non-tradiţionale. MDRT va organiza un concurs naţional de proiecte pentru desemnarea destinaţiei de excelenţă a României, conform […]