Turul Dobrogei – un pericol pentru ciclişti şi şoferi

De câţiva ani am început să mă uit la ciclism. Normal, am început cu Turul Franţei, a urmat Turul Italiei, iar din anul acesta şi altele, plus clasicele.

Acum, în aşteptarea începerii transmiterii video în Internet a Turului Californiei, mă uit la Turul Dobrogei, rezumat transmis de Neptun TV. Mă uit şi mă crucesc! Pe o parte a şoselei merg cicliştii, din sens invers vin maşini! La nici un tur n-am văzut aşa ceva. Chiar dacă maşinile circulă pe banda I, pe a II-a mergând motociclete de la Poliţie, riscul există, fiindcă la o cădere nu ştii pe unde ajunge biciclistul sau bicicleta, putând declanşa chiar şi un accident în lanţ.

Read more on Turul Dobrogei – un pericol pentru ciclişti şi şoferi…

Dumnezeul lui Strauss-Kahn s-a dus după porumbele: inculpat!

În urmă cu câteva minute New York Post a anunţat că Dominique Strauss-Kahn a fost inculpat.

Acelaşi ziar menţiona declaraţia sub jurământ a fostei madame Kristin Davis – închisă din 2008 în urma scandalului sexual în care a fost implicat fostul guvernator al New Yorkului, Eliot Spitzer, alt client al „fetelor” ei – publicată azi de The Times of London, potrivit căreia DSK i-a cerut în ianuarie 2006 două prostituate – în ocazii diferite – care să fie americane get-beget, pentru două ore, preţul fiind de 1200 $, plătiţi cash. Fosta matroana susţine că una dintre ele i-a zis că nu mai vrea să aibă de-a face cu el fiindcă  a fost violent. [S.F.D.]

Read more on Dumnezeul lui Strauss-Kahn s-a dus după porumbele: inculpat!…

Comisia lansează o procedură de constatare a încălcării legislaţiei UE împotriva României

Comisia Europeană a lansat astăzi o procedură de constatare a încălcării dreptului comunitar împotriva României în legătură cu încheierea unui acord bilateral privind serviciile aeriene încheiat cu Rusia şi a trimis României o cerere oficială de informații cunoscută sub denumirea de „scrisoare de notificare oficială”. Comisia este îngrijorată de faptul că acest acord ar putea compromite tratamentul egal al companiilor aeriene din UE şi ar putea denatura concurența dintre acestea.

Read more on Comisia lansează o procedură de constatare a încălcării legislaţiei UE împotriva României…

Strauss-Kahn şi-a dat demisia

La două zile după ce Timothy Franz Geithner, secretarul de Trezorerie SUA (practic, ministrul de Finanţe al SUA), a declarat că Strauss-Kahn nu mai poate sta în fruntea Fondului Monetar Internaţional în urma scandalului sexual, joi francezul şi-a dat demisia din înalta funcţie, motivând că vrea să se concentreze integral pe proces, susţinând din nou că e nevinovat.

Read more on Strauss-Kahn şi-a dat demisia…

BNR ‘89 doreşte îndepărtarea „acestui Guvern incompetent şi iresponsabil”

Sâmbătă, 14 mai a.c., s-a desfăşurat la Braşov Conferinţa Naţională a Blocului Naţional al Revoluţionarilor – 1989, la care au fost invitaţi şi au participat: Ion Iliescu, preşedinte de onoare al BNR`89, Sergiu Nicolaescu, Cazimir Ionescu, Victor Socaciu, Gelu Voican Voiculescu precum şi Adrian Năstase, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, şi Constantin Niţă, vicepreşedinte PSD şi preşedinte al Organizaţiei PSD Braşov.

Read more on BNR ‘89 doreşte îndepărtarea „acestui Guvern incompetent şi iresponsabil”…

UE va acorda microîmprumuturi fermierilor şi micilor întreprinzători din România

Mulţi mici întreprinzători şi producători agricoli, în special din zonele rurale şi oraşele mici ale României, au dificultăţi în obţinerea de credite din partea societăţilor bancare tradiţionale. Pentru a facilita obţinerea creditelor, ca parte a instrumentului european de microfinanţare Progress, un acord de împrumut în valoare de 8 milioane de euro a fost semnat cu societatea română de microfinanţare Patria Credit (n. Silpres – www.patriacredit.ro). El va permite acordarea de microîmprumuturi cu o valoare maximă de 25.000 de euro unui număr de peste 2.000 de microîntreprinderi din România. Este cel de-al cincilea acord şi cel mai mare de până acum din cadrul instrumentului european de microfinanţare Progress (Microfinanţarea Progress).

Read more on UE va acorda microîmprumuturi fermierilor şi micilor întreprinzători din România…

Au început înscrierile pentru ONGFest

Organizaţiile neguvernamentale sunt invitate să se înscrie în cadrul selecţiei pentru parteneri locali privind organizarea Caravanei ONGFest 2011.

Peste 450 de organizaţii neguvernamentale participante, sute de voluntari implicaţi şi peste 40.000 de cetăţeni susţinători ai cauzelor sociale sunt doar câteva dintre rezultatele înregistrate la ONGFest până acum.

Read more on Au început înscrierile pentru ONGFest…

ONU, interesată de situaţia justiţiei din România

Miercuri, 18 mai a.c., senatorul György Frunda, preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi a Senatului României, s-a întâlnit cu doamna Gabriela Knaul de Albuquerque e Silva, raportor special ONU pentru independenţa judecătorilor şi avocaţilor. Întrevederea s-a desfăşurat în contextul misiunii de informare pe care reprezentanta Naţiunilor Unite o efectuează în perioada 17 – 24 mai în România.

Read more on ONU, interesată de situaţia justiţiei din România…

Turul Californiei – la liber în Internet

lance-armstrong-turul-californiei Dacă şi voi vă simţiţi frustraţi ca mine că Eurosport taie din timpul alocat Turului Californiei, nu mai e cazul. Puteţi urmări competiţia ciclistă gratis în Internet, chiar în siteul oficial.

Read more on Turul Californiei – la liber în Internet…

Rossi – primul podium cu Ducati, Paris Hilton – prima victorie în CM de Motociclism, Marquez – prima victorie în Moto2

Cursele de duminică din Moto GP, desfăşurate la Le Mans în cadrul Marelui Premiu Monster Energy, au fost nu doar spectaculoase, prin duelurile piloţilor, şi dramatice, prin căzăturile protagoniştilor Andrea Iannone (clasa Moto 2) şi Dani Pedrosa (clasa-regină MotoGP), ci au marcat şi câteva premiere.

Read more on Rossi – primul podium cu Ducati, Paris Hilton – prima victorie în CM de Motociclism, Marquez – prima victorie în Moto2…