Archive for August, 2013

Simplificarea procedurilor pentru POS CCE

Potenţialii beneficiari de fonduri europene contractate prin intermediul Programului operaţional sectorial Creşterea competitivităţii economice (POS CCE) nu mai trebuie să depună scrisori de confort în momentul solicitării finanţării. Anterior, cererile de finanţare trebuia să conţină aceste documente eliberate de instituţiile bancare. „Am renunţat să solicităm scrisori de confort potenţialilor beneficiari POS CCE, aceasta fiind o […]

Halep a egalat-o pe Navarro

După cum anticipam, Simona Halep a avut meci greu cu spaniola Carla Suárez Navarro. Cum n-am avut timp să urmăresc scorul, am fost surprins neplăcut când am constatat că Simona pierduse primul set cu 6-3 iar în al doilea era condusă cu 2-1 și 30-0 pe serviciul său. Seara, când am avut timp să văd […]

Dilema fie cu tine!

Pafrafazarea celebrei expresii: „May the Force be with you!” se referă la aplicația Festivalului Dilema veche, de la Alba Iulia, care poate fi descărcată atât pentru Android, cât și pentru iOS, ambele variante fiind gratuite. N-am încercat varianta pentru Apple, dar la cea pentru Android e o problemă cu afișarea paginii. Pentru a fi afișată […]

Hănescu și Dulgheru, aut!

Tururile 2 ale turneelor de tenis de la Winston-Salem (masculin) și New Haven (feminin) au adus eliminarea altor 2 români, ambii din proba de dublu: Victor Hănescu și Alexandra Dulgheru. Perechea Victor Hănescu – Lukas Rosol a fost învinsă de către australienii Paul Hanley – John Peers cu 7-6 (7-5) 6-4 după 1:19:39, în ciuda […]

Europarlamentarul Minodora Cliveti a reacţionat la declaraţia ministrului olandez pentru Afaceri Sociale privind migrația forței de muncă

Ca urmare a declaraţiei făcute de ministrul olandez pentru Afaceri Sociale,  Lodewijk Asscher, prin care acesta solicită măsuri europene pentru a face faţă efectelor nedorite ale migraţiei pe piaţa muncii ce vor apărea odată cu ridicarea restricţiilor din 2014, în special a muncitorilor care provin din centrul şi estul Europei, europarlamentarul Minodora Cliveti, membră a […]

Concurs de fotografii pentru „Kings Of Metal MMXIV”

The Kings Of Metal invite the Army Of Immortals worldwide to be a part of the 25th anniversary of „Kings Of Metal”. In celebration of the anniversary, MANOWAR will release a brand new special version of the album, „Kings Of Metal MMXIV”, that will feature additional bonus tracks and bonus material among many other surprises. […]

Bilete MEET&GREET la METALHEAD Meeting 2013

Au fost puse în vânzare bilete MEET&GREET pentru METALHEAD MEETING 2013, fanii având astfel ocazia să îşi întâlnească în culise trupele preferate! Biletele MEET&GREET sunt în număr extrem de limitat (20 de bucăţi), au preţul de 200 de lei şi, pe lângă posibilitatea de a cunoaşte trupele, aceastea oferă şi locuri preferenţiale, în fața scenei. […]

„40 LOVE History: Romanian Renaissance”

Anul acesta Women Tennis Association sărbătorește 40 de ani de la înființare, activitățile care marchează evenimentul fiind variate. Una dintre modalități este trecerea în revistă a celor 40 de ani de activitate. În cadrul acesteia, în 20 august 2013 siteul WTA a publicat un articol dedicat româncelor, titlul fiind: „40 LOVE History: Romanian Renaissance”. „After […]

40 de artiști din 8 zone ale țării expun la Art Boutique

Multi doritori au fost, puțini au rămas! După o perioadă de selecție de două săptămâni, timp în care cei interesați să participe la cea de-a 15-a ediție Art Boutique și-au adaptat portofoliile la tema ediției din acest an, muzica, au fost aleși cei 40 de artiști hand-made pe care îi veți găsi în acest week-end […]

Mai lung decât Woodstockul: Alba Iulia Music & Film Festival

Filmele în care muzica are un rol principal, documentare despre viața artiștilor, musicaluri, concerte și câteva dintre cele mai bune pelicule românești din toate timpurile – acestea sunt vedetele celei de‑a doua ediții a Alba Iulia Music & Film Festival, care se va desfășura între 5 și 8 septembrie în Cetatea Alba Carolina. Singurul festival […]